Interviu cu Bogdan Stanoevici

Sunteți actorul care a cucerit câteva generații. Ați jucat pe nenumărate scene, dar și în filme, bucurându-vă realmente de succes, alături de Depardieu sau Delon. Ați fost plecat la Paris, dar v-ați întors, după 22 de ani. Poate ați avut și momente plăcute, dar și dificile. Cum au conturat acestea viața artistului și omului Bogdan Stanoevici?

Da, normal că au fost momente și momente! Cel mai complicat pentru mine a fost că, după o perioadă de zece ani în care devenisem un actor cunoscut în România…Am debutat, deja după anul I de Facultate, la Teatrul Național din București, într-o piesă de teatru, după care au mai venit încă una și încă una… în roluri principale. Aveam o singură scenă într-un spectacol alături de mari actori: Iuliana Stana Ionescu, Coca Andronescu, Adela Mărculescu. 

Deci ați avut și conjunctura favorabilă să aveți niște profesori extraordinari!

DA! Eu am avut șansa enormă… generația mea și cele dinainte, noi am crescut și am trăit în facultatea de teatru printre Amza Pellea, Marinuș Moraru, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Olga Tudorache… numai nume mari! Îmi amintesc și acum, Amza Pellea spunea că meseria asta nu se învață! Se fură! Dumnezeu îți dă talentul, după care tu trebuie să știi să iei de la ceilalți ce e bun și să folosești pe scenă, acolo unde ai și tu ceva de făcut! Și trebuie și puțin noroc! Nu e suficient nici talentul și nici școala! Chiar am debutat lângă ”monștri sacri”. Ei m-au crescut, aș putea spune. Surpriza cea mare a fost, la premieră, că, la ieșirea din scenă “am luat” aplauze. Și toți spuneau“Uite, Bogdănelu’, puștiul, cum a plecat el cu aplauze de pe o scenă!” Dumnezeu a avut grijă. Lucrurile s-au legat în continuare. Am început să fac film, din vara de după primul an de facultate. Am avut primul rol principal într-un film – “Tridentul nu răspunde”, după care lucrurile au început să se înlănțuie. Și am contruit o bună parte de carieră timp de 10 ani, din ‘79 până în ’89. Apoi am plecat, cu puțin timp înainte de evenimente… sunt „generația cutremur”, cum ni se mai spunea. Am luat examenul de admitere, după care am plecat în armată. Că, pe vremea mea, se făcea armată! Și ce bine era! Disciplina și uniformiza oamenii, deveneai mai respectuos, aveai grijă de ceilalți, se crea spiritul de echipă! Era importantă armata!


Și apoi? În Franța? Cum a fost noul început? 

După ce ești cunoscut, te oprește lumea pe stradă, ți se zâmbește peste tot, ajungi într-o țară străină în care nu te știe nimeni… nu e ușor!Aveam treizeci de ani, nu eram bătrân, dar nici un puști! Totul părea complicat și, ca străin, într-o meserie ca a mea este foarte greu. Sigur, eu am avut șansa să lucrez foarte repede acolo. Dar a trebuit să reconstruiesc totul. Avantajul meu era școala (n.r. – Școala Românească de Film) pe care o făcusem și experiența pe care o acumulasem timp de zece ani. În Franța, ca orice român, băteam la zece uși și mi se deschidea una, poate! Dar asta nu m-a oprit! Ușor, ușor, mi-am făcut loc în spațiul lor, am început să joc, am început să fac televiziune foarte multă. Am jucat în aproape toate serialele polițiste franțuzești de mare succes. Evident, jucam personajul negativ pentru că veneam din est, aveam un accent și atunci… eram cel rău.

Apropos de asta…care este diferența de mentalitate? Cum sunt ei față de noi?

 Mult mai reci! Ei sunt foarte amabili așa, la suprafață, dar, dacă te-ai afla într-o situație în care chiar să ai nevoie nu sunt convins că va fi aceeași amabilitate. Așa mi s-a părut mie! Și după 22 de ani chiar cred că pot afirma că i-am “învățat” destul de bine. Este o superficialitate în aceste relații interumane. Pe mine, sigur că mă șoca treaba asta.Am simțit ce înseamnă a fi român în străinătate, am simțit cum e să fii privit de sus, am simțit cum e să fii considerat ca aparținând unei țări neimportante și unui popor neimportant și m-am luptat și cu chestia asta. Eu sunt foarte patriot!Am tricolorul pe mașină, pe motocicletă, la butonieră. Am văzut oameni care zâmbesc așa, ușor, gândindu-se: “uite-l și pe ăsta cu tricolorul pe mașină!” DA! Și nu e nimic ostentativ! Mi se pare normal să fie așa!Nu doar pentru un eveniment! Sunt exemple pe care ar trebui să le luăm noi de la americani, de la străini în general. Acest cult pentru drapel! Pe mine mă deranjează foarte tare că, în Constituția României, drapelul tricolor are, cred, o singură frază și este abia la articolul 12. La americani, cred că e la articolul 3!Drapelul este foarte important! Este unitatea națională!Ce mă deranjează, spre exemplu, foarte tare? Peste tot văd chestia asta: tricolorul care nu este pus corect pe catarg! Nu se întâmpla pe vremea lui Ceaușescu! Este pus cu culorile la verticală, deasupra! Culorile trebuie să fie paralele cu catargul!Adică… cum este drapelul țării mele și ce importanță îi acordăm? Nu sunt de acord nici cu imnul pe care îl avem! Nu poți să faci un imn național… un imn național, ce înseamnă? O muzică și un cântec care îți reprezintă nația și care să fie mobilizator! Este foarte frumos cântecul, dar când eu, în imnul meu, spun “deșteaptă-te române din somnul cel de moarte”, eu mă situez deja într-o poziție de adormit. Eu, poporul român, sunt într-o poziție de adormit și trebuie să mă deștept din dormire sau trebuie să mă deștept pentru că nu mă duce mintea. O putem interpreta oricum! Textul este foarte frumos, dar nu mi se pare potrivit ca imn. Și noi am uitat să cântăm cântece patriotice, domnule! Chiar mi-aș dori să inițiez o serie de spectacole în care să învățăm, să reînvățăm cu toții, cu publicul, să cântăm cântece patriotice.

Da, dar asta presupune o unitate de gânduri, de simțiri, o unire! Noi nu mai suntem atât de uniți. Și iată, simțim cu toții asta, ca un paradox, într-un an în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri!Uităm că oamenii aceia au murit pentru a obține dreptul la vot, vot la care noi nu ne mai prezentăm. Mulți dintre noi!

 Da! Eu am fost un tip foarte revoltat și, atunci când mai eram invitat pe la talk-show-uri, la diferite televiziuni și era cineva care critica foarte tare partidul care se afla la putere… spunea în schimb că “eu nu m-am dus să votez, că eu nu votez cu ăștia!”. Păi, atunci taci din gură! Dacă nu votezi, taci din gură! Ai dreptul să critici dacă tu ai votat, nu ai votat cu ei, dar ai votat… cu ceilalți! Acum, nu putem să nu ținem cont de majoritate, că asta e regula democrației. Asta e! Poporul a votat! Dar poporul să fie atent ca reprezentanții pe care i-a ales să nu facă ce vor cu țara asta, pentru că țara nu e a lor! Este a poporului, a noastră, a tuturor!

Ce părere aveți despre evenimentele din decembrie ’89?

Am fost un stat care a scăpat de datorii, singurul stat din lume care și-a plătit datoria externă! Dar și bancherul este tot un om de afaceri! Băncile nu împrumută bani, băncile vând bani! Voi spune asta, la un moment dat, public, atunci când voi intra în campanie! Deja o spun și acum, în acest interviu. Noi nu mai aveam datorii în ’89! Sigur, cei din generația mea știu cât ne-am chinuit în frig și fără mâncare , fără lumină ș.a.m.d. Nimeni nu contestă lucrul acesta, dar din punct de vedere al schimbării… sigur că aici ne putem întreba de ce l-au împușcat! Poate tocmai pentru că i-a încurcat pe toți? Nu numai din motive politice și democratice. Nu cumva, toate forțele financiare ale globului s-au gândit că va da un exemplu și altora? Dacă se apucau și alții să plătească datoria externă? Aceste forțe din ce mai trăiau? Acum, nu zic, dictatura aceea oribilă trebuia schimbată. Deși, comunismul avea lucrurile lui bune: școala era gratuită cu adevărat și… era școală; spitalele, erau așa cum erau, dar aveai asistență, aveai medici buni, poate nu erau condițiile ideale. Dar acum sunt? Acum, în democrație?

Ce credeți că nu au înțeles politicienii pe care i-am avut după ’90?

    Se întâmplă în Francmasonerie, contrar părerilor unora. Și anume,găsește binele din tine atunci când ești în interiorul templului pentru a-l putea duce celorlalți când vei ieși din templu. Este foarte important! Folosește ceea ce știi, ceea ce ai învățat, spre folosul celor mulți. Asta nu au înțeles politicienii noștri, de atâția ani de zile! Cu câteva excepții. Nu au înțeles că ei sunt acolo pentru ceilalți. Din păcate, ai noștri, aproape toți, sunt acolo pentru ei înșiși. Așa, lucrurile nu au cum să funcționeze. Și atunci apare șpaga, apare minciuna, apar toate aranjamentele acestea de culise care sunt în detrimentul poporului. Și atunci apare și “irespectul” față de uniformă. Iarăși, pentru mine este o problemă esențială! Cum să îți permiți să lovești sau să scuipi uniforma țării? Păi, fă chestia asta în SUA! Acolo nu ți se permite așa ceva. Acolo ești atent la viteză, nu arunci țigările pe geam, nu îți scuturi scrumiera la semafor ș.a.m.d.

De ce credeți că se întâmplă asta?

Pentru că aici se poate. Din cauza acestui populism surd pe care l-au impus politicienii acestei țări din ’90 până în prezent: să nu supere pe nimeni ca să poată să își obțină ei voturile. Și atunci, pentru ei, democrația este, de fapt, anarhie. Eu țin minte o chestie care pe mine m-a marcat. M-am întors în România în ianuarie ’90 și am avut primul contact. Eram cu mașina și așteptam la semafor. Era roșu! Și vine unul în spatele meu și începe să mă claxoneze și gesticula: “hai, dă-i drumul!” și i-am zis că e roșu. “Hai, bă, acuma e democrație, facem ce vrem!” Ei, asta este mentalitatea care a fost lăsată să se impregneze în mintea multor oameni, în general a celor cu un nivel nu prea avansat de studii. Pentru că nu poți câștiga puncte decât cu cei pe care-i poți prosti, cu cei cărora le poți da impresia că ei sunt stăpânii lumii.

Vorbeați, mai devreme, de lipsa de respect față de uniformă…

 Aici ne aflăm! Criticăm Jandarmeria că e dură, că e violentă? Da, există derapaje și s-au văzut. E normal să existe la fel cum este normal să fie sancționate. Dar nu poți să tratezi astfel o intervenție a unor forțe de ordine pentru că și-au făcut meseria într-o situație în care ordinea era perturbată,în mod violent. Am văzut imagini când au fost poveștile acelea din 10 august. Dar ce face presa? Presa caută scandalul. Din păcate, nu mai prezintă situația cu totul. Și îmi arată un tip care stă cu mâinile ridicate și un jandarm care îl lovește cu bastonul. Dar oare, cele 30 de secunde sau un minut dinaintea acestui moment, oare cel care stă cu mâinile ridicate și care este exact în față, oare nu cumva arunca cu ceva în jandarmi? Oare nu a dat cu o piatră în capul unuia? Hai să prezentăm situația cu totul. Ce căuta el acolo, exact în fața tuturor, nas în nas cu jandarmii, în timpul unei șarje a jandarmilor, când majoritatea erau deja în partea cealaltă, la distanță?Adică, el stătea acolo cu mâinile sus, toți ăia răi de pe lângă el au dat cu pietre în jandarmi, toții răii au plecat și el a rămas. S-a gândit el să rămână acolo. Hai să fim serioși.

Dar când vedem ce se întâmplă în alte țări? Și cât de violente sunt intervențiile forțelor de ordine? Nu spune nimeni nimic. Și aici mă refer la presa noastră. Adică, acolo se poate, dar la noi nu se poate. La noi trebuie să facă fiecare ce vrea.

Nu se poate! Anarhia nu poate fi accceptată! Uniforma nu poate lăsa să se întâmple ceva ce se poate întoarce împotriva oamenilor sau împotriva unei instituții de stat. Până și Soljenițîn (n.r.: Aleksandr Isaievici Soljenițîn a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică) a spus că este împotriva revoluției care i se părea o tâmpenie pentru că e o vărsare de sânge inutilă. Lucrurile ar trebuie rezolvate la masă, într-o discuție cu oameni cu mintea la ei care să găsească soluții. De ce suferă poporul? De-aia! Bun! Hai să nu se mai întâmple lucrul acesta! Ce cere poporul? Asta! Putem să-i dăm? Putem să-i dăm doar atât! Ok, dar hai să-i explicăm poporului că nu pot să-i dau o sută de lei, că nu am cum să îi scot din buget, dar pot să îi dau doar cincizeci de lei, iar la anul încă cincizeci de lei. Nu poți promite așa, că o să vă dau și o să vă triplez și pensii și salarii… Și? Cum le acoperim?

      Lucrurile trebuie spuse! De multe ori trebuie luate decizii, împotriva voinței populației, pentru binele țării și pentru binele ulterior al populației, privind lucrurile în perspectivă. Dar lucrurile trebuie explicate poporului. Chiar dacă doare pe moment. Chiar dacă nu îi convine. Omul va înțelege pentru că își iubește țara, pentru că i s-a explicat și pentru că nu a fost luat de prost. Despre asta e vorba! Nu promite că oferi când tu nu ești capabil să dai o solniță, că nu ai de unde! E normal să se mărească salariile, că sunt mizerabile foarte multe dintre ele. E normal să se mărească pensiile; nu poți trăi cu trei sau cinci sute de lei, cum sunt unele persoane. Dar hai să vedem cum facem asta. Ia să ne gândim noi, politicienii, care ne ocupăm de bunăstarea poporului, să recuperăm tva-ul și taxele de la marile instituții și întreprinderi românești și străine.

Dar, în mod normal, nu se fac aceste recuperări de taxe?

     Suntem țara cu cea mai proastă recuperare a taxelor la bugetul de stat. De ce? Pentru că, acolo unde trebuie să fie oameni care să își cunoască meseria, totul este pus politic. Guvernul este politic, dar în guvern trebuie să fie oameni care să știe “cu ce se mănâncă”. Ministrul semnează. El are o echipă întreagă de specialiști, dar dacă ministrul a fost șofer pe tir și acum e ministru la ministerul culturii, nici măcar la transporturi, ce să știe el despre cultură? Oricâți specialiști ar veni și i-ar explica, el tot nu va înțelege. Pentru că el nu cunoaște! Are altă meserie! Aici este marea problemă a sistemului în care politicienii au pus mâna, pur și simplu, pe un popor întreg, din ’90 încoace. Și manipulează poporul în funcție de interesele pe care le au. Inadmisibil!  

Spuneați la un moment dat că Occidentul te învață foarte multe lucruri pe care le poți folosi ulterior. Este alt spirit, alt fel de a munci, de a acționa, de a te comporta. Și chiar dacă nu este totul numai lapte și miere, chiar și lucrurile negative ar trebui învățate, ca să nu le facem și noi. La ce vă refereați?

Occidentul are… zic eu, poate cel mai mare atuu este cel temporal. Adică, ei sunt într-un sistem democratic de foarte mulți ani, de câteva generații. Noi am fost într-un sistem care s-a transformat în comunism, care ne-a făcut praf. Mentalități, structuri, mod de a gândi, viața însăși și iată-ne în democrație! Și, din păcate, ca orice organism tânăr, el trebuie să fie format. El se formează în funcție și de ce se întâmplă în jur.

 Or, în momentul în care s-a eliberat de tot sistemul comunist, În România a intervenit ceea ce eu numesc capitalismul sălbatic. Iar acest capitalism nu are reguli. De fapt, are o singură regulă: câștigul cât mai mare al celui care are puterea de a decide și de a beneficia de structurile existente din punct de vedere economic, în principal. Dar asta are urmări și în viața socială, în educație, în felul în care copiii cresc.

Și îți voi da un exemplu simplu: în momentul în care, pe timpul comuniștilor, un copil creștea într-o familie… să zic, medie, de oameni care erau funcționari, undeva, într-un minister oarecare sau într-o structură a statului… el creștea având niște baze sănătoase, de respect față de familie, față de ceilalți, de respect față de țară, față de drapel, față de valorile și structurile de stat, uniforma militară, funcția juridică, profesorul ș.a.m.d. Acel copil creștea, având niște valori de bază foarte bune. Și voia să reușească în viață. Ori, în capitalismul sălbatic, s-au inversat valorile. Au apărut peste noapte așa-zișii milionari care au fost, de fapt, niște escroci care au profitat de fostul sistem pentru că erau în aparatul de conducere și care, când s-a schimbat treaba, aveau în continuare acces la informații, la bani, la structuri… se știau între ei. Spre exemplu, unul responsabil la Uzina 23 august sau la nu știu ce uzină… Uzina s-a privatizat. El, fiind cel care răspundea, a cumpărat-o pe doi lei simbolici. A devenit proprietatea lui! Uzina având tot ce-i trebuie! Nu vorbim de cele pe care le-au distrus ca să folosească pământurile de dedesubt. Că așa s-a distrus toată industria românească: în mod stupid!

Dar, pentru că acest capitalism sălbatic impunea! Noi trebuia să devenim doar o piață de consum. Mână de lucru ieftină și piață de consum! Noi, din punctul de vedere al acestui capitalism sălbatic, nu aveam dreptul să evoluăm și să ne dezvoltăm pentru că am fi fost un concurent puternic.

 Ceea ce trăim astăzi, de fapt…

Exact! Trăim acest lucru! Acest capitalism sălbatic are urmările pe care le vedem și simțim cu toții astăzi. Este inadmisibil ca oameni care nu au avut nici măcar liceul terminat să devină, peste noapte, parlamentari, reprezentanți ai poporului, decidenți, șefi de întreprinderi private fără să aibă nici cea mai mică noțiune despre ce se întâmplă acolo! Totul, pe un sistem relațional. Lucrurile acestea trebuie schimbate. Nu putem să mergem așa la infinit.

Uite, vine investitorul străin în România. Este normal că el nu vine să facă acte de caritate, ci vine să investească pentru a câştiga. Trebuie să facă profit, ceea ce e foarte bine. Profitul pe care îl face el, îl face dând de lucru unor oameni de aici. Oamenii câştigă un ban pe munca lor cinstită, ban pe care îl vor folosi în tot ce înseamnă zona comercială şi tot ce presupune consumul. Este ca un sistem care funcţionează.

Ee, în momentul în care investitorul vine, vrea să investească o sută de dolari şi să câştige o mie, dar, dacă se poate, să nu plătească decât un minim de salariu şi să nu plătească taxe la stat… unde ajungem?

Aceste lucruri s-au întâmplat şi, din păcate, încă se întâmplă pentru că există „şpaga”. „Şpaga” este o noţiune pe care nu am inventat-o noi. Ea vine din Orient, de la “ciubucul” din Imperiul Otoman. Adică, să nu ne punem cenuşă în cap! Nu am inventat-o noi. Corupţie este peste tot în lume, a existat dintotdeauna.

Deci, ca să revin la ideea mea, trebuie să existe un echilibru. Ori în momentul în care şpaga, banul dat “pe sub masă”constituie elementul esențial prin care responsabilul politic semnează un act care să îi permită investitorului străin să investească o sută de dolari, să câștige o mie din care să dea statului un dolar… nu e în regulă! Și lucrurile nu pot funcționa!

Ați avut vreodată, în calitate de reprezentant al României, oportunitatea de a dezbate, de a negocia cu investitori străini?

 DA! Și le-am spus: Atenție! Dacă voi vreți să veniți aici, în România și să profitați de relațiile pe care le aveți în puterea politică pentru a lua tot… se poate! Dar, la un moment dat, nu va mai fi nimic. Și atunci va trebui să vă duceți în altă parte. La un moment dat nu veți mai avea de unde să luați. Deci, cred că inteligent ar fi să veniți să investiți ca să câștigați, dar trebuie să câștig și eu ca țară, ca popor. Trebuie să fie un parteneriat jumătate-jumătate. Sau, maxim 40-60. Dar nu mai mult. Nu pot face un raport de 1 la 10. Să îți dau un exemplu concret! Eu, ca actor, sunt angajat de un producător. Să spunem că negociez cu el la prețul de o mie dolari pe zi, pe filmare. Eu sunt de acord cu această sumă, semnez pentru ea și îmi fac meseria. Poate că producătorul va câștiga o sută de mii de dolari din produsul finit al muncii mele și a celorlalți. Dar, dacă el nu ar câștiga acei bani, eu nu aș beneficia de suma la care ne-am înțeles. Pot să accept sau nu. Este o relație bilaterală. Dar, din momentul în care am acceptat-o nu pot să am pretenție că el câștigă atât și eu vreau mai mult. Nu este just!

Câștigăm amândoi: producătorul își poate face filmul, iar eu am primit un rol. În relațiile dintre state și relațiile dintre investitori și statul român nu poate fi raportul de 1 la 10. Și le-am spus și de ce: pentru că voi aveți nevoie de noi și noi avem nevoie de voi. Deci, hai să dăm cezarului ce este al cezarului. Dacă voi nu aveți unde să investiți vă uitați la bani. Dacă eu nu am un investitor care să contribuie la dezvoltarea țării mele, eu rămân la nivelul la care sunt. Așa că, pentru ca eu să mă pot dezvolta și pentru ca voi să puteți câștiga, trebuie să facem un parteneriat just și echitabil.

     Din păcate se acceptă. Când voi fi în postura de a decide, voi decide aceste lucruri. Un investitor nu poate să producă milioane și să nu plătească taxe la stat. Păi, unde în lume se întâmplă chestia asta? Poate prin Africa sau prin America de Sud. Dar noi nu suntem acolo, noi suntem în Europa. Suntem un stat european.


Dacă tot am ajuns la acest punct al discuției, care considerați că trebuie să fie o atitudine corectă în relațiile cu statele europene?

 O atitudine corectă ar fi că nu avem de luat lecții de la nimeni: nici de la nemți, nici de la francezi, nici de la olandezi. Nici ei nu au de luat lecții de la noi. Trebuie să ne ascultăm unii pe alții și să nu mai… am spus lucrul acesta cu prilejul oricărei viziteca delegat, reprezentant al statului român la Bruxelles și în structurile europene… nu există europeni buni și europeni răi, nu există europeni mici și europeni mari, nu există europeni mai europeni decât alții. Și nu avem de luat lecții de la nimeni. Noi trebuie să ne cunoaștem și să funcționăm împreună. Altfel, nu putem discuta despre o Europă unită. Noi, ca Europă, vrem să fim o putere economică, militară, comercială.Or, pentru acest lucru, trebuie deja să ne ascultăm, să ne cunoaștem și să nu mă obligi tu pe mine să fac, nu știu, câmpuri de lavandă când, poate, clima la mine nu permite asta. Și când spun la mine e valabil pentru orice altă țară. Poate la mine clima îmi permite să plantez livezi cu meri. Deci, lasă-mă pe mine să produc mere, pentru că îmi permit – clima și pământul – și lasă să facă francezii lavandă. Sau spaniolii, acolo unde e soare și unde se poate. Hai să luăm partea bună a fiecăruia! Nu îmi impune mie roșiile din Olanda, împiedicându-mi agricultorii. Pentru că roșiile din Olanda sunt frumoase, sunt rotunde, dar nu au gust. E simplu! Roșiile din România nu sunt frumoase, nu sunt rotunde ci deformate, dar au un gust de te lingi pe degete. Deci, hai să facă fiecare ce știe!

Ce ne-a reținut atât să intrăm în spațiul Schengen? Abia acum două zile Parlamentul European a votat primirea României în spațiul Schengen și urmează decizia finală a Consiliului Uniunii Europene.

Păi, Olanda explică peste tot că noi nu putem intra în spațiul Schengen. De ce nu putem? Motivul este foarte simplu: portul Constanța. Pentru că dacă intrăm în spațiul Schengen, nu se mai duce nimeni la Rotterdam, că e prea departe. Vine la Constanța și de acolo pleacă pe Dunăre sau chiar… de ce nu putem face autostrăzi? Nu numai că sunt incapabili unii de-ai noștri, dar dacă am avea autostrăzi și am fi în Schengen, ar veni vapoarele în port, apoi ar pleca marfa pe autostrăzi spre destinația finală. Nu ar mai ocoli pe la Rotterdam pentru a ajunge la destinația respectivă. Ne explică nouă Olanda că noi nu merităm. Păi, stați un pic, mai tot timpul, alții au trecut pe la noi și peste noi. Hai să nu ne facem că uităm istoria. 

Ce considerați că ar trebui să facă cei care se întorc acasă? Dar cei care locuiesc în țară?

       Păi, când ai stat în străinătate ca român, cum a fost și cazul meu și cunoști toate aspectele, și cele bune, și cele rele… inteligent și de bun simț este să iei lucrurile bune pe care le-ai învățat și să încerci să le aplici. Din păcate, unele nu pot fi aplicate din motive de obiceiuri sau din lipsă de infrastructură, de exemplu. Dar putem să avem un echilibru între cei doi poli ai puterii. Democrația asta înseamnă. Altfel se numește dictatură. Ca puterea politică să poată fi controlată trebuie să existe opoziție puternică. Aici nu mă refer la existența unui război între palate, pentru că pe mine, cetățean, nu mă interesează că președintele țării se ceartă cu președintele Parlamentului. Nu mă ajută cu nimic acest lucru. Dimpotrivă! Cum se uită cei din afară la noi?

Eu învăț, în străinătate, cum să mă comport cu persoanele cu dizabilități, persoane care au probleme. Trebuie să am grijă de acești oameni, să fac structuri pentru aceste persoane. Nu pot să îi neglijez, să mă fac că nu există. Trebuie să mă ocup de acești oameni, să le facilitez viața. Copiii!!! Și asta am învățat-o în Corsica. Acolo toată societatea își concentrează eforturile pentru copii și pentru bătrâni. În țările scandinave impozitele sunt enorme. Dar banii de la impozite și taxe sunt pentru copii și bătrâni. Nu se duc doar la vistieria statului ca statul “să facă ce vrea” cu ei. E normal să dau un ban, dar să se ducă unde trebuie, să ajute unde e nevoie. 

Tot circulă în spațiul public fel și fel de știri, care de care mai incitante cu privire la construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Cum considerați? Avea nevoie România de o Catedrală?

Nu are nicio legătura construirea catedralei cu cea a unui spital. Bugetele pentru fiecare sunt foarte bine determinate. Nu iei bani de la spital sau de la grădinițe ca să faci catedrală. Nu ai cum! Astea sunt aberații. Da, aveam nevoie de o Catedrală. Este un obiectiv reprezentantiv al țării. Suntem o mare capitală europeană și aveam nevoie de o catedrală. Cum altfel să ne apărăm credința noastră ortodoxă și să nu ne lăsăm călcați în picioare de extremiștii de orice fel de ideologie? Una din valorile mele esențiale ca român este ortodoxia!

Iar Biserica este, până la urmă, legătura indisolubilă între cetățenii unui stat. Nu trebuie să fii credincios. Nu e obligatoriu. Fiecare cu credința sau necredința lui. Asta înseamnă libertatea de a alege! Dar, chiar și necredinciosul are nevoie de un reper pentru că, poate, la un moment dat, în viață, când și-a pierdut toate reperele… am eu o replică în serialul în care joc acum: “de ce, oare, toțí oamenii își amintesc de Dumnezeu exact înainte să moară?”Chiar și cel mai mare ateu, când se apropie de sfârșitul său natural! O putem numi o întoarcere la sursă.

Credinciosul nu are nevoie să i se demonstreze că Dumnezeu există, iar necredinciosul nu are nevoie să i se demonstreze că Dumnezeu există. Cel care crede, crede! Și asta nu înseamnă “crede și nu cerceta!” Asta este o frază doctrinară. Să facem diferența între doctrină și credință! Nu sunt același lucru. Biserica este, simbolic, legătura dintre mine, pământean și Dumnezeu. Eu sunt unul dintre cei care consideră că este extrem de important să avem o catedrală. A costat foarte mult? E normal! Vorbim despre o catedrală! Sagrada Familia, din Barcelona? Se lucrează la ea de zeci de ani și abia acum sunt aproape de terminarea construcției. Și? Unde e problema? Banii nu se iau din altă parte. Dar am văzut destui care spun că e o prostie, că se aruncă banii în loc să se facă ceva util. Și când se duc în străinătate care crezi că sunt primele locuri pe care le vizitează? Catedralele!

Se resimte tot mai mult lipsa unor lideri, mai cu seamă morali, şi aceasta pe fondul unei culturi dominate de negare şi dorinţa de a dărâma, nu de a construi. Credeţi că societatea este „capabilă” să susţină apariţia unor lideri valoroşi?

 

Eu sunt convins că societatea este gata să susțină. Problema este că acel lider nu a apărut încă. Și toți liderii care sunt de treizeci de ani sunt, într-un fel sau altul, atinși de corupție sau de afaceri ilegale, de probleme cu justiția.

Credeți că se întâmplă asta pentru că ei sunt ușor de manevrat, ușor șantajabili?

Da, absolut! De aceea se susțin unii pe alții și își apără scaunele unii altora. Păi, atunci cum să funcționeze lucrurile?Dacă nu ești șantajabil, nu ai schelete prin dulapuri, nu poți fi controlat. Și îți faci treaba.

Adică, doriți să spuneți că un om corect este „periculos”?

Da. Acesta este paradoxul societății românești de azi. În momentul în care îți faci treaba, nu ești murdărit cu nicio afacere ilegală, deci nu poți fi șantajat, deci nu poți fi controlat, deci ești periculos. Pentru că deranjezi sistemul. Deranjezi structura. Dar structura trebuie deranjată. Câteodată mușuroiul trebuie să se împrăștie și să se ducă să se facă în altă parte.

Nu se poate așa ceva și lucrurile astea trebuie să se termine și cred că a venit momentul să se termine. Chiar a venit momentul să se termine. Și această lehamite a populației pentru politică și de aici vine. Cât să suporți? Cât să suporți să vezi că ești pur și simplu desconsiderat total ca popor de către cei care te conduc, pe care până la urmă tu i-ai ales? Avem oamenii politici pe care-i merităm! Fraza asta e foarte adevărată! Da, păi hai să ne trezim, nu așa cum scrie în imn, dar hai să ne trezim și să înțelegem ce vrem și să ne gândim, dacă nu la noi măcar la copii. Hai să ne gândim un pic mai departe că degeaba îmi mărești mie salariul cu o sută de lei dacă a crescut inflația, au crescut prețurile și când mă duc la magazin să-mi fac cumpărăturile săptămânale eu știu ce cumpăr, că eu asta cumpăr de luni și ani de zile și văd că mă costă de două ori mai mult. Și când mă duc acasă văd că am mai puțin bani decât aveam înainte să am o dută de lei în plus la salariu. De ce? Pentru că eu am o sută de lei pe lună în plus și m-am bucurat, e firesc, dar, tot pe lună, cheltuiala mea este cu o sută de lei mai mare. Deci mai scot din buzunar încă cincizeci de lei, față de cei o sută.

 

Această discuție am avut-o de curând, cu un prieten… îi spuneam că nu vreau să se mărească salariul, ci vreau să se ieftinească pâinea!

Da. Exact! Și este nevoie de ceva nou. E nevoie de o figură care să știe să vorbească – e primul lucru – să știe să vorbească oamenilor și să rostească acele cuvinte pe care oamenii să le înțeleagă. Nu cuvinte pompoase care nu spun nimic!

 

Eu aș spune chiar să vorbească sincer…

Da. Adevărul este cel mai important lucru. Chiar dacă nu-mi convine, dar eu sunt un tip cinstit, v-am spus adevărul, nu puteți să-mi reproșați că v-am mințit. Până la urmă eu mă bucur de miciunile pe care le spun: eu, politicianul la putere, o să vă dau, o să aveți și vă măresc aia, și vă măresc ailaltă, și eu mă bucur, dar după… ce se întâmplă? Trebuie să fac împrumuturi la Banca Mondială, la FMI pentru că nu am cum să susțin din interior aceste măriri. Și ce se întâmplă cu aceste împrumuturi? Trebuie plătite și atunci se măresc taxele, se măresc impozitele, se măresc prețurile ș.a.m.d. Și cine suferă? Exact eu, care m-am bucurat ca prostul de promisiunea unui escroc. Hai să fim serioși, nu putem trăi din promisiuni. Eu am spus-o întotdeauna, iar când am fost în poziție politică am spus adevărul.

Ce așteptări aveți de la Jandarmerie? Dacă ar fi să aveți un rol într-o piesă, ați veni la noi câteva zile să fiți jandarm? Să trăiți printre jandarmi și să înțelegeți că e, poate, un mod de viață, nu o simplă meserie, poate chiar o vocație…

Da. Sunt convins, pentru că nu cred eu că e ușoară, nu are cum să fie ușoară meseria asta. Numai prin faptul că ești militar. Asta presupune o anumită disciplină, o rigoare. Dar fiecare jandarm e un om normal care are familie, care are problemele lui, care are bucuriile lui. Adică, jandarmul nu e un extraterestru trimis de nu știu ce planetă! Deci face parte din societatea noastră normală. Dar are un mare atuu.

Poartă uniforma statului, a Jandarmeriei, deci, a priori, asta impune respect.

Ce aș aștepta de la jandarmi? Să ceară să li se acorde respectul pe care îl merită. Asta cu capul plecat sabia nu-l taie, nu e o regulă. Când porți uniforma statului, ești mândru că o porți! Ai pus uniforma statului, asta presupune niște obligații și niște privațiuni. Asta e! Dar le accepți, nu te obligă nimeni.

Dacă ai îmbrăcat uniforma aia, deja ai mândria de a purta uniforma statului român, a statului tău și ea trebuie să impună respect. Dacă ceilalți nu sunt capabili să respecte așa cum trebuie păi atunci eu, jandarm, am să te învăț ce înseamnă să mă respecți. Și n-am să te învăț luându-te la șuturi. Nu! Am să-ți explic. Aș vrea, de exemplu, ca jandarmii să fie mult mai prezenți. Nu doar în situațiile de conflict, de criză, în care se duc pentru că e normal să se ducă. Să fie mai prezenți în școli, de exemplu. Acolo începe educația!

 

Ei au mai multe competențe legale față de noi. Noi suntem oarecum limitați și prin atribuțiile conferite de legiuitor.

Da. La noi e prost făcut. În multe state, jandarmul te oprește pe autostradă, nu poliția. El te oprește, el îți cere actele, el ți le ia, el devine și cel care îți dă pedeapsa, dacă e cazul.

Voi aparțineți de MAI. Nici asta nu e bine. Eu aș schimba asta, să aparțineți de MapN. Jandarmul este militar, trebuie să aibă un stat de militar. Jandarmul nu este poliția locală. Cu tot respectul pentru poliția locală, dar sunt lucruri diferite, responsabilități diferite, implicații diferite. Da! Pentru mine Jandarmeria este uniformă militară, nu-i uniformă administrativă. A fi militar presupune anumite lucruri, presupune o pregătire specială. Nu ştiu care este părerea dumneavoastră şi cum vedeţi voi lucrurile, dar asta este părerea mea.

      Jandarmeria e altceva şi cred că zona de comunicare trebuie să fie mult mai performantă. Nu se ştie despre voi mai nimic şi jandarmii sunt asociaţi doar cu elementul represiv în caz de ceva. Nu! Jandarmul trebuie să fie asociat şi cu elementul protector. Când nu se întâmplă nimic, dar îl văd pe stradă, mă bucur, îi zâmbesc şi ştiu că-i acolo şi atunci eu sunt în siguranţă.

Aşa cum e când văd poliţistul. Îl văd, ştiu că sunt în siguranţă. Şi pentru a căpăta respect… Respectul nu-l obţii aşa. Respectul se câştigă. Ca să-ţi câştigi respectul trebuie să te duci acolo unde se formează societatea. În şcoli. În grădiniţe. Copiii trebuie educaţi de mici ca în timp să aibă acest respect faţă de uniformă şi atunci când este o manifestaţie, pentru că asta înseamnă democraţie… şi protestăm, nu mă uit la jandarm ca la un duşman. Când vedem ce se întâmplă în Franţa acum şi cu toate violenţele astea.

Oamenii ăştia nu sunt poporul – care dau şi aruncă în jandarmi – sunt lucruri care sunt fireşti în orice fel de manifestaţie, pentru că, în orice fel de manifestaţie, sunt oameni care vin acolo doar pentru a se bate cu uniforma. Pentru că aşa sunt ei făcuţi şi în Franţa am auzit de atâtea ori: să mergem să lovim în jandarmi. Dar acum e mai greu. I-au lăsat să facă şi dispozitivul a devenit mai puternic şi probabil dacă îi mai lasă să facă vor deveni din ce în ce mai prezenţi. De multe ori, în Franţa este lăsat expres să se întâmple ceva ca să se înţeleagă că nu putem să-i tratăm cu indiferenţă pe oamenii ăştia care nu au o viaţă uşoară – purtătorii de uniformă. Şi nu putem să-i acuzăm, să-i arătăm tot timpul cu degetul, dar când avem nevoie îi chemăm. Păi, stai un pic! Dacă ai nevoie de mine şi e normal să ai nevoie de mine că de-aia port uniformă, păi respectă-mă atunci! Respectă-mă ca atare! Că dacă tu, stat, nu mă respecţi, cum vrei să mă respecte populaţia? Dacă tu, stat, mă acuzi că am încălcat legea, nu-i normal ca omul de pe stradă, care nu gândeşte prea mult, să mă scuipe?¬ Ba da. Şi ce pot să-i fac? Nimic. Pentru că legea nu-mi permite. Aicea şi în Franţa e o problemă. De exemplu, se spune în lege că trebuie să se răspundă pe măsura ameninţării.

 

Gradual!

Şi a fost o discuţie la TV, în Franța. Un jandarm spunea: “bun, dacă cel din faţa mea scoate un cuţit, eu trebuie să răspund cu un cuţit, dar în dotarea tehnică eu nu am un cuţit. Ce fac? Ca să folosesc bastonul se consideră că e prea mult. Să scot arma, nici atât. Ce fac? Îl aştept să vină, să bage cuţitul în mine ca eu să răspund? Nu. Nu trebuie să aştept momentul ăsta. Şi au schimbat nişte reguli care au fost precizate în text de lege. Orice ameninţare fizică împotriva uniformei se întâmplă asta, asta şi asta. Şi atunci să vezi cum se potolesc, cum se gândesc de două ori înainte. Vor fi întotdeauna excese şi derapaje şi de o parte şi de alta. Nu avem cum să le evităm, suntem oameni şi…

 

Dar nu putem nici să le generalizăm! Nici de o parte, nici de cealaltă…

Absolut! Dar mai este şi o altă poveste, o chestie de laşitate. Vin la manifestaţie, fac în aşa fel încât să mă duc exact acolo unde sunt cei care creează conflictul, chem presa să vină acolo… ca să se vadă ce? Să se vadă cum jandarmii lovesc un om într-un scaun rulant, cum a fost pe 10 august. Dar ce căuta el acolo, cu fata care îl ducea, în mijlocul pieţei, când se anunţase: vă rugăm să părăsiţi piaţa.

 

Așa se întâmplă! Jandarmii nu acţionează din prima. Ei te atenţionează de câteva ori, se asigură că au fost auziţi şi totuşi… unii rămân.

Da. De ce ai rămas acolo? Nu ca să provoci ceva? Ca să provoci ceva, ca să creezi accidentul, ca să creezi emoţia. Pentru că totul funcţionează în România, din păcate, la emoţie! În lume mai puţin, emoţie pe moment, dar imediat după, oamenii se resesizează şi încearcă să… dar la noi, la emoţie, imediat acţionează. Puterea acţionează la emoţie. Şi, apoi, şefii se spală pe mâini: dacă momentul şi nu ştiu ce eveniment s-a desfăşurat foarte bine datorită jandarmilor, ministrul de interne va spune <<aţi văzut ce bun sunt, jandarmii mei cum au făcut treaba bună?>>, dacă se întâmplă nasol acelaşi ministru de interne o să spună <<nu, eu am dat un ordin, dar jandarmii l-au depăşit sau nu l-au respectat, e vina lor!>> Măi, frate, fii cu ei şi la bine şi la rău! Asumă-ţi!

 

Până unde credeţi că poate merge presiunea străzii?

Nu trebuie lăsată să meargă prea departe! O ţară nu se poate conduce din stradă şi, de aceea, există forţele de ordine. Nu se poate aşa ceva! Nu poţi! Asta se numeşte anarhie. Nu există aşa ceva! Manifestaţia este normală atunci când se protestează, dar ea trebuie să fie oficială, asumată şi aprobată. Nu este aprobată, n-ai ce căuta acolo, eşti în afara legii, deci am tot dreptul să te legitimez, să te întreb ce cauţi acolo, să te urc în dubă ca să te verific. Sigur, când sunt câteva sute sau câteva mii, nu ai cum să-i iei pe toţi. Dar nici nu ai de ce să-i laşi să se instaleze. Ce caută ăştia în mijlocul Pieţii Victoriei? Ce caută acolo în fiecare noapte aproape? De ce sunt lăsaţi acolo? Şi aşa… se creează precedentul. Pentru că şefii din politic, din administrativ, spun că nu trebuie să-i dai afară pentru că după aia or să ne incendieze presa şi facebookul pentru că erau paşnici. Ce caută în mijlocul pieţei nişte oameni? Vor să protesteze – să se ducă pe trotuar! Se pun garduri de protecţie, așa se întâmplă când vin sindicalişti şi protestează în faţa Guvernului. Foarte frumos, dar controlat. Nu vin eu, că m-am trezit, că piaţa e a mea. Nu e a ta piaţa! Ce cred eu că lipseşte la noi e mai multă fermitate în amonte.

      Fermitatea nu trebuie să apară doar în momentul în care s-a produs derapajul. E prea târziu! Fermitatea trebuie să apară de la început. Primului individ care apare în piaţă, jandarmul trebuie să se ducă frumos şi să îi explice: <<doamnă/domnule nu aveţi ce căuta aici! Aveţi aprobare să protestaţi şi unde? Nu? Vă rog, mergeţi pe trotuar!>>

       Fermitatea trebuie să apară înainte de a se produce evenimentul şi nu trebuie să fie violentă, nu e nevoie. Dacă el, interpelatul şi cel căruia te adresezi e violent… Aaa! Ai agresat uniforma, ţi-am pus cătuşele şi te-am duc la secţie. Normal. Nu trebuie să te lovesc. E suficient. Sunt lucruri care nu trebuie acceptate!…