Suprafața și adâncimea

Se pare că la ora actuală, cea mai atractivă temă (şi pentru cel ce vrea s-o abordeze analitic ori doar eseistic, dar şi pentru beneficiarul acelui demers publicistic) o reprezintă cea din domeniul politic. Ei bine, pentru mine (şi pentru cei care acceptă că trei instituţii ale statului de drept – Armata unde socotim şi Jandarmeria, Biserica unde privim toate cultele religioase şi Justiţia, cu magistraţi şi avocaţi – trebuie să rămână apolitice) domeniul politic este unul magnetic, dar nu prioritar cum ar fi, de pildă, cel cultural şi istoric, al mediului şi al tradiţiilor, al tineretului şi informaticii...

Iar dacă Arma oamenilor de arme, ca articulaţie statală de primă importanţă şi necesitate cu extensie şi responsabilitate naţională (uneori, dată fiind apartenenţa la FIEP, şi cu misiuni specifice îndeplinite în afara graniţelor sub egide internaţionale) şi-a vădit menirea acţională (apărarea legii, menţinerea ordinii şi restabilirea climatului de normalitate publică), de multe ori şi-a făcut simţită prezenţa, prin reprezentanţi de notorietate, şi-n alte domenii.
Astfel, putem vorbi de creatori din domeniul literaturii, artei plastice, muzicii, dansului, sportului, tradiţiilor folclorice şi obiceiurilor, de scriitori1 şi pictori, de dansatori şi sculptori, de solişti şi atleţi, de instrumentişti şi compozitori...

Am subliniat că politica (sine-qua-non-ul unei democraţii a pluralismului şi economiei libere) reprezintă elementul de echidistanţă opţional-acţională a jandarmilor, dar, în acelaşi timp, indiferent de culoarea celor ce au furnizat şi susţin cele trei puteri independente – legislativă, administrativă şi judecătorească – este şi iniţiator-generatorul de punere în aplicare a prevederilor legii.
De aici, vocea celor mulţi (opoziţia şi simpatizanţii acesteia) care acuză jandarmii de partizanat politic, de aservire guvernanţilor, de slugi ale partidului câştigător al alegerilor, de parcă atunci când vor ajunge la putere, acuzatorii de acum or să ceară oamenilor de arme să apere interesele adversarilor politici, să devasteze în loc să apere sediile instituţiilor, să reţină şi să încarcereze pe cei din opoziţie, să achieseze la situaţia de haos şi anomie pe care o clamează acum, de pe cealaltă parte a baricadei unde responsabilitatea este minimă, iar interesele (de multe ori ascunse) sunt maxime.

Poate că, aşa cum e firesc şi constituţional şi jandarmii au simpatii, afinităţi, opţiuni faţă de unul sau altul dintre lideri, faţă de una sau alta dintre coagulările politice, dar prin natura muncii lor, nu-şi pot manifesta public aceste sentimente şi nu pot abdica de la consemnul stabilit de dragul acelor convingeri personale.
Asta nu înseamnă că, la urne, unde-şi exercită dreptul individual de vot, nu pot să-şi satisfacă şi să-şi exprime în voie acele afinităţi. Acest aspect se numeşte exerciţiu democratic, necum huiduieli şi agresiune la care, firesc, se reacţionează cu violenţă şi mijloace adecvate, toate stipulate în acte normative şi omologate prin parteneriate şi tratate internaţionale, astfel că vehicularea în mass-media a unor falsuri şi agramatisme (e.g. gazarea ce aminteşte de tratamentele ucigaşe din lagărele de exterminare, cu care e înlocuită de ziarişti nedocumentaţi iritarea cu substanţe lacrimogene şi fumigene!) devine simplă parte indezirabilă şi, oricum, neprofesionistă a unei strategii manipulatorii a celor aflaţi în simbria celor ce plătesc destabilizarea cu arginţi inodori.

Văzând (şi acei comunicatori profesionişti, şi interlopii liberului arbitru!) că gestionarii violenţei licite sunt abstinenţi şi toleranţi, îi consideră laşi, slabi sau învinşi, astfel că îşi apdatează faptele, îşi diversifică arsenalul vulgar, agresiv, ofensiv ultragiind forţele de ordine, tulburând climatul de concordie, nesocotind prevederile legale.
Este şi punctul critic în care intervine inacceptabilul, când răbdarea umană în uniformă şi strasul istovitoarelor misiuni catalizează demersul şi bastoanele, tonfele, cătuşele, jeturile de apă, şparaiurile iritante înlocuiesc espectanţa, scutul, căştile care sunt asaltate de loviturile cu obiecte contondente ale protestatarilor.

Ei, da, din aceste confruntări se nasc senzaţionalul, exclusivitatea, strigătul a la Munch care năpădesc ecranele televizoarelor, display-urile computerelor, difuzoarele radiourilor, albul foşnitor al gazetelor. Iar centrul de greutate al răului (dat fiind faptul că presa este liberă de a fi editată de patronul sau beneficiarul finanţator!) este mutat pe victimele agresiunilor stradale, ale rezistacilor violenţi, necum pe acţiunile ilegale, uneori demente, ca-n cazul fanilor stadioanelor, clienţi abonaţi la „binefacerile” forţelor de ordine din pricina distrugerilor de pe stadioane generate de comportamentul lor huliganic!

În rest, dacă e vară şi plouă diluvian producându-se inundaţii şi alunecări de teren, bravo pentru jandarmii care s-au aflat la datorie. Dacă e iarnă şi ninge cu nemiluita blocând oamenii în case şi izolând sate întregi, felicitări jandarmilor care s-au aflat la post, deszăpezind şi salvând semenii năpăstuiţi.
Dacă e toamnă şi drumurile montane înşelătoare fac victime din turiştii nesăbuinţei, laude jandarmilor care s-au aflat gata de misiune şi au recuperat răniţii sau rătăciţii.

Şi dacă e primăvară, când se sărbătoreşte şi Ziua Armei, iar în diferite colţuri ale ţării au loc zilele porţilor deschise, cazărmile devenind puncte de atracţie unde se organizează demonstraţii sportive, de instrucţie de front, de acţiuni la amenajări tactice şi trenajoare, trageri de luptă în poligoane, evoluţii de karate şi alte arte marţiale, „şarje” ale cavaleriei, exerciţii de dresaj al câinilor de serviciu, jocuri sportive, (mai ales de oină dacă tot se află sub girul Jandarmeriei acest sport naţional!), aşa încât vivat oamenii de arme care urcă în sondaje cu opţiunile celor mulţi, apropo de importanţa, necesitatea, competenţa şi echidistanţa acestor pasionaţi ai meseriei şi profesionişti ai iubirii de ţară.